Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din mai, 2020

COSTUMUL (2/3): funcțiile sale

Masaccio, Alungarea din Paradis, 1426-1428, frescă din interiorul Capelei Barncacci, înainte și după restaurarea din 1980. Frunzele au fost pictate în 1680. Masaccio (Tommaso di Ser Giovanni di Simone Cassai, zis Masaccio, 1401-1428) i-a pictat pe  Adam și Eva goi, așa cum erau descriși în Biblie, însă trei secole mai târziu Cosimo al III-lea de Medici a ordonat acoperirea părților intime ale personajelor cu frunze. Cele două personaje exprimă rușinea în două feluri, Eva acoperindu-și corpul, iar Adam figura. În primul caz Masaccio ne arată regretul Evei printr-o expresie disperată, în timp ce prin Adam înțelegem o vină interiorizată, un proces de conștiință. Rușinea sau pudoarea reprezintă, deci unul dintre motivele pentru care ne îmbrăcăm, imediat după funcția de protecție a hainelor. Odată alungați din Gradina Edenului, cei doi au realizat că goliciunea comportă o conotație erotică, aceeași pe care o afirmă majoritatea lucrărilor de artă în care apar nudurile. Blestemele arunca