Masaccio, Alungarea din Paradis, 1426-1428, frescă din interiorul Capelei Barncacci, înainte și după restaurarea din 1980. Frunzele au fost pictate în 1680.
Masaccio (Tommaso di Ser Giovanni di Simone Cassai, zis Masaccio, 1401-1428) i-a pictat pe Adam și Eva goi, așa cum erau descriși în Biblie, însă trei secole mai târziu Cosimo al III-lea de Medici a ordonat acoperirea părților intime ale personajelor cu frunze. Cele două personaje exprimă rușinea în două feluri, Eva acoperindu-și corpul, iar Adam figura. În primul caz Masaccio ne arată regretul Evei printr-o expresie disperată, în timp ce prin Adam înțelegem o vină interiorizată, un proces de conștiință. Rușinea sau pudoarea reprezintă, deci unul dintre motivele pentru care ne îmbrăcăm, imediat după funcția de protecție a hainelor. Odată alungați din Gradina Edenului, cei doi au realizat că goliciunea comportă o conotație erotică, aceeași pe care o afirmă majoritatea lucrărilor de artă în care apar nudurile. Blestemele aruncate asupra lor se referă în mod explicit și la procreație, de unde și concluzia despre nuditate și erotism.
Pudoarea este o valoare morală, iar morala corespunde unor consensuri de ordin social, chiar și acolo unde nu se poartă haine deloc sau aproape deloc. Goliciunea nu este în mod absolut expresia lipsei de pudoare sau de moralitate. De altfel, în anumite locuri hainele lipsesc și din cauza climei și a mijloacelor de producție. Atunci cînd nu poartă articole vestimentare, oamenii își decorează corpul cu accesorii precum bijuteriile, machiajul sau tatuajele. Fie că e vorba de costum sau alte efecte corporale, toate transmit un mesaj social și sunt expresia unei comunități, oricât de puțin ar fi aceasta. Așadar, una dintre funcțiile costumului este comunicarea socială.
În unele cazuri această funcție capătă o expresie politică, precum în colecția primăvară Balenciaga din 2017.
Balenciaga/ D. Gvasalia, colecția primăvară 2017
Câțiva dintre bărbații care au defilat și-au adus copiii pentru a oferi publicului o imagine normală a angajaților din corporații în timpul lor liber. Normalitatea sau mai bine zis realitatea legată de viața particulară a corporatiștilor a fost ușor alterată de combinații de haine supradimensionate cu cele demodate ți cele cu mesaje imprimate ca „Europe”, „Think Big” sau „The Power of Dreams”, într-o notă pozitivă. Demna Gvasalia, designerul colecției, și-a imaginat ținutele ca pe un fel de arheologie a anilor 1980-1990, încadrată în prezent. Referințele la statutului tânărului tată contemporan sau textul „Europe” pe hanoracul unui model de origine africană pune sub semnul întrebării dimensiunea social-politică în care se înscriu, într-o formulă aproape discretă.
Prin funcția socială a costumului se remarcă diferențele între clase, statutul indivizilor și meseriile practicate sau funcțiile ocupate. De asemenea, se trasmit idei și tradiții, cât și apartenența la o populație specifică sau zonă geografică. De exemplu, oamenii de la oraș se îmbracă diferit de cei din mediul rural, iar participanții la un eveniment comemorativ vor purta haine în general închise la culoare. Cu toate acestea, granițele între diversele categorii sociale tind să se estompeze în prezent, fără să dispară complet. Ele se transformă în forme noi de comunicare și diferențiere.
Femeie kurdă-evreică. Fotografie de Albert Khan, 1910
Nuanțele sociale se nasc prin suprapunerea mai multor cauze, cel mai adesea pe parcursul perioadelor lungi de timp. Nu puține sunt însă excepțiile care impun rapid unele transformări sau renunțări. Cu toate acestea, primul argument al costumului îl constituie necesitatea. Maimuța goală, așa cum a poreclit antropologul Desmond Morris omul, nu se poate apăra în mod natural în fața frigului, a căldurii și umidității sau a vântului. În Orientul apropiat oamenii umblă acoperiți din cap până în picioare pentru a-și păstra umiditatea corpului și a se proteja de razele arzătoare ale soarelui și eventualele furtuni de nisip. La prima vedere am crede că mai mult codurile sociale și limitările religioase impun acoperirea aproape totală, mai ales că în zonele cu climă temperată oamenii se îmbracă sumar atunci când e foarte cald.
Funcția de protecție a hainelor nu se află într-o determinare directă și absolută față de condițiile de trai, încluzând clima și economia, în afara locurilor extreme cum ar fi nordul Canadei sau Siberia. Costumele speciale ale vânătorilor și pescarilor, ale fierarilor și medicilor se abat prea puțin de la normele stricte după care au fost concepute, pentru a fi luate în considerare într-o discuție despre funcționalitate și alte mesaje derivate. Aceste exemple se schimbă doar în direcția perfecționării.
Actorii Buster Keaton și Kathryn McGuire în filmul The Navigator, 1924
Probabil că nimeni nu ar mai îndrăzni astăzi să se scufunde într-un costum ca cel pe care l-a purtat Buster Keaton în 1924, fiindcă s-ar simți și ridicol și lipsit de siguranță. Printre altele, Buster Keaton nu era singurul actor de la începutul cinematografului care își interpreta fără dublură figurile cascadoricești. În prezent, figurile periculoase sunt executate de cascadori în locul actorilor și beneficiază de asistență tehnică de înaltă siguranță. Multe astfel de figuri sunt simulate în studio, unde riscurile se apropie de zero.
Imaginile cavalerilor medievali, simbolurile cele mai reprezentative ale epocii, sunt adevărate contradicții, funcționalitatea armurilor fiind depășită cu mult peste măsură de calitatea lor estetică. Negreșit, costumul de paradă era mult mai decorativ față de cel folosit în bătălii, însă chiar și atunci utilitatea lor se împărțea cu aspectul elaborat, prin care erau semnalizate rolul și importanța luptătorului. Cu alte cuvinte, armurile, la un loc cu restul efectelor vestimentare, țineau cont și de criteriile estetice, oricare ar fi fost condițiile. Turnirurile erau un divertisment foarte în vogă în Evul mediu, atât printre nobili cât și în popor. Ele țineau simbolic locul războaielor. Spectatorii se delectau cu iscusința cavalerilor și în același timp cu frumusețea veșmintelor lor și a cailor pe care îi călăreau. Funcția estetică a hainelor completează celelalte funcții; împreună formează un aparat complex prin intermediul căruia într-o ordine inconsecventă, fiecare pe rând le domină pe celelalte.
Când analizăm ținuta de zi cu zi a unui individ, ne dăm seama că obținem simultan mai multe răspunsuri ori de câte ori privim dintr-o perspectivă diferită. Să ne imaginăm un tânăr îmbrăcat cu un tricou și o pereche de jeans, încălțat cu teniși, fără să ținem seama de eventualele accesorii, de felul în care e tăiat părul sau de silueta sa. Să ne propunem un șablon cât mai neutru pentru a reduce variabilele.
Dacă tricoul e simplu, potrivit pe măsură și un pic șifonat, e posibil ca tânărul să se fi grăbit să înșface repede ceva pentru a nu întârzia la școală sau la o întâlnire. E posibil de asemenea, să fie genul care nu pune prea mult preț pe felul în care arată sau pe haine. O a treia posilitatea ar fi că nu-și dorește să atragă atenția și să încalce un cod general. Bineînțeles, alte câteva motive pot justifica ținuta sa puțin originală: veniturile familiei, dorința de a se opune dictatelor modei (poartă ceva atemporal), neglijența și comoditatea, ș.a. În toate cazurile distingem toate cele trei funcții ale costumului: tricoul plus perechea de jeans fac o ținută comodă, practică, adecvată cu dinamismul vârstei, iar simplitatea poate fi o semnalizare socială și o declarație estetică (statement). Conotațiile au șanse să se schimbe, sensibil sau semnificativ, când transferăm aceeași ținută la o tânără.
În 1984 designerul francez Jean-Paul Gaultier semnează o colecția Et Dieu Créa L'Homme (Și Dumnezeu creă omul/bărbatul), o referință dublă la Geneză și la filmul din 1965 al lui Roger Vadim, Et Dieu Créa La Femme. Gaultier i-a îmbrăcat pe bărbați cu fuste, inspirându-se din șorțurile chelnerilor. Acesta și-a propus să încalce stereotipurile despre genuri, în care hainele au un rol esențial, așa cum figura unei Georges Sand (pseudonimul lui Amantine Lucile Aurore Dupin), scriitoare din secolul al XIX-lea, a încercat să o facă când a apărut în public îmbrăcată în pantaloni. Scriitoarea a fost în contextul în care aceste gesturi erau pedepsite, cu mult mai curajoasă decât Jean-Paul Gaultier.
De la începuturile sale în secolul al XIV-lea, moda a adăugat istoriei costumului noi problematici și a acordat hainelor calități pe care funcția lor de bază, protecția, le ignora. Chiar și cei mai independenți designeri de modă se supun marilor mișcări social-politice. Ideile pline de fantezie din modă se proiectează pe acest fundal, determinate mai mult de constrângeri (comerciale, de mediu, morale, etc.) și mai puțin de imaginația creatorilor, care din când în când reușesc totuși să zdruncine sistemul.
Imagine dintr-un album de Turniruri și parade din Nuremberg, sf. sec. al XVI-lea - jum. sec. al VII-lea. Ilustrațiile fac referință la turnirurile de la sf. sec. al XIV-lea din Nuremberg, numite carrousels
Imaginile cavalerilor medievali, simbolurile cele mai reprezentative ale epocii, sunt adevărate contradicții, funcționalitatea armurilor fiind depășită cu mult peste măsură de calitatea lor estetică. Negreșit, costumul de paradă era mult mai decorativ față de cel folosit în bătălii, însă chiar și atunci utilitatea lor se împărțea cu aspectul elaborat, prin care erau semnalizate rolul și importanța luptătorului. Cu alte cuvinte, armurile, la un loc cu restul efectelor vestimentare, țineau cont și de criteriile estetice, oricare ar fi fost condițiile. Turnirurile erau un divertisment foarte în vogă în Evul mediu, atât printre nobili cât și în popor. Ele țineau simbolic locul războaielor. Spectatorii se delectau cu iscusința cavalerilor și în același timp cu frumusețea veșmintelor lor și a cailor pe care îi călăreau. Funcția estetică a hainelor completează celelalte funcții; împreună formează un aparat complex prin intermediul căruia într-o ordine inconsecventă, fiecare pe rând le domină pe celelalte.
Când analizăm ținuta de zi cu zi a unui individ, ne dăm seama că obținem simultan mai multe răspunsuri ori de câte ori privim dintr-o perspectivă diferită. Să ne imaginăm un tânăr îmbrăcat cu un tricou și o pereche de jeans, încălțat cu teniși, fără să ținem seama de eventualele accesorii, de felul în care e tăiat părul sau de silueta sa. Să ne propunem un șablon cât mai neutru pentru a reduce variabilele.
Dacă tricoul e simplu, potrivit pe măsură și un pic șifonat, e posibil ca tânărul să se fi grăbit să înșface repede ceva pentru a nu întârzia la școală sau la o întâlnire. E posibil de asemenea, să fie genul care nu pune prea mult preț pe felul în care arată sau pe haine. O a treia posilitatea ar fi că nu-și dorește să atragă atenția și să încalce un cod general. Bineînțeles, alte câteva motive pot justifica ținuta sa puțin originală: veniturile familiei, dorința de a se opune dictatelor modei (poartă ceva atemporal), neglijența și comoditatea, ș.a. În toate cazurile distingem toate cele trei funcții ale costumului: tricoul plus perechea de jeans fac o ținută comodă, practică, adecvată cu dinamismul vârstei, iar simplitatea poate fi o semnalizare socială și o declarație estetică (statement). Conotațiile au șanse să se schimbe, sensibil sau semnificativ, când transferăm aceeași ținută la o tânără.
În 1984 designerul francez Jean-Paul Gaultier semnează o colecția Et Dieu Créa L'Homme (Și Dumnezeu creă omul/bărbatul), o referință dublă la Geneză și la filmul din 1965 al lui Roger Vadim, Et Dieu Créa La Femme. Gaultier i-a îmbrăcat pe bărbați cu fuste, inspirându-se din șorțurile chelnerilor. Acesta și-a propus să încalce stereotipurile despre genuri, în care hainele au un rol esențial, așa cum figura unei Georges Sand (pseudonimul lui Amantine Lucile Aurore Dupin), scriitoare din secolul al XIX-lea, a încercat să o facă când a apărut în public îmbrăcată în pantaloni. Scriitoarea a fost în contextul în care aceste gesturi erau pedepsite, cu mult mai curajoasă decât Jean-Paul Gaultier.
JPG, Et Dieu Créa L'Homme
De la începuturile sale în secolul al XIV-lea, moda a adăugat istoriei costumului noi problematici și a acordat hainelor calități pe care funcția lor de bază, protecția, le ignora. Chiar și cei mai independenți designeri de modă se supun marilor mișcări social-politice. Ideile pline de fantezie din modă se proiectează pe acest fundal, determinate mai mult de constrângeri (comerciale, de mediu, morale, etc.) și mai puțin de imaginația creatorilor, care din când în când reușesc totuși să zdruncine sistemul.
Cântăreața Françoise Hardy într-o rochie Paco Rabanne alături de Salvador Dalí
Pentru a merge mai departe:
- JPG Et Dieu Créa L'Homme FR/ EN
- Masaccio, Alungarea din Paradis/ Khan Academy EN
- Why Clothes Matter (The School of Life)
- Why We Hate Cheap Things (The School of Life)
Comentarii
Trimiteți un comentariu